Cum faci să nu pierzi bani pe internet sau să-ți dispară din cont: așa te protejezi de fraude în luna iubirii
Luna iubirii este, pentru mulți dintre oameni, cea mai frumoasă lună din calendar. Cu toate astea, dacă în această perioadă nu ai pe nimeni, s-ar putea să te simți presat să „fii în rând cu lumea”, astfel că există șansa să apelezi la aplicațiile de dating disponibile online – ceea ce, în definitiv, nu este un lucru rău deloc.
Deși, în trecut, aplicațiile de dating (matrimoniale) aveau un soi de stigmă atașată de ele, în 2022, acest lucru s-a schimbat. În toată agitația cotidiană, singura metodă prin care oamenii mai reușesc să cunoască alți oameni este așa, apelând la serviciile unor aplicații de tipul Tinder.
Experții avertizează în legătură cu riscurile la care sunt supuși cei care vor să-și găsească marea dragoste pe internet, mai ales acum, în luna iubirii, când gradul de vulnerabilitate al subiecților crește considerabil, din pricina presiunii sociale la care sunt supuși.
În cazul în care nu ai văzut, până acum, „The Tinder Swindler”, documentar disponibil pe Netflix, poate că ar trebui să o faci. În această producție poți vedea povestea adevărată a lui Simon Leviev, un bărbat care obișnuia să escrocheze femei, promițându-le, în schimb, dragostea veșnică.
Din nefericire, „The Tinder Swindler” este o poveste cât se poate de adevărată și, în mod evident, o asemenea poveste ți se poate întâmpla chiar și ție.
Ce să faci ca să nu devii prada unui asemenea escroc, în luna iubirii (și nu numai)
În primul rând, dacă ți s-a întâmplat deja așa ceva, ori ai bănuieli că ești pe punctul de a deveni victima unui asemenea individ (sau poate chiar individă, de ce nu?) primul pas este să nu internalizezi totul, din pricina rușinii. Fie că ne vine, sau nu, să credem, așa ceva se poate întâmpla oricui, indiferent de nivelul de inteligență. Scenariile unor astfel de escroci sunt atât de bine puse la punct încât, de cele mai multe ori, devine imposibil să le diferențiem de realitate.
În al doilea rând, orice ai face, nu oferi din prima prea multe detalii despre tine, locul tău de muncă, condiția materială, etc. Foarte important este ca, până te convingi că interlocutorul tău are intenții serioase, să menții misterul în ceea ce te privește.
În al treilea rând, verifică-l pe Google. În cazul în care ai de-a face cu un escroc, vei constata că Google nu știe foarte multe lucruri despre acesta, întrucât cei mai mulți dintre răufăcători au tendința de a folosi nume false, întocmai pentru a li se pierde urma după ce comit infracțiunea.
În al patrulea rând, nu oferi sume de bani niciodată unui asemenea om.